Răceală, febră, un mușuroi de medicamente și un teanc de șervețele...ingredientele nu tocmai potrivite pentru vectorizat clădirile din centrul istoric...da, știu...încă un weekend pierdut în lupta Dana contra licență , sau mai bine aș zice licența contra Dana? În orice caz, situația nu-i tocmai roz.
Între reprizele de somn și cele de îndopare cu medicamente am tot hoinărit pe net, și așa am ajuns (iar) pe LumeaMare, acolo unde am găsit un concurs foarte drăguț și o bună sursă de inspirație pentru vise viitoare. Este vorba de întocmirea a 2 liste, una cu destinații mai puțin cunoscute în care am ajuns și una cu același tip de destinații în care aș vrea să ajung. Inițial mi s-a părut foarte mișto ideea, dar pe măsură ce încercam să pun pe hârtie ideile se cam schimbar datele problemei. Prima listă părea aproape imposibil de alcătuit pentru că până acum nu prea „am luat-o pe arătură„ ca să zic așa, nu prea am fost în locuri mai puțin cunoscute, și până la urmă e foarte relativă treaba asta, am bântuit destul de mult prin țară, dacă ne gandim cât de puțin cunoscuți suntem la nivel mondial, am putea spune că am fost în foarte multe locrui „off the beaten track”, mă rog, din păcate multe din locurile alea sunt necunoscute chiar și românilor dar asta e altă poveste. La lista a doua situația s-a schimbat la 180°...pot pune 50 de astfel de locuri? sau 500? Pot, pot, pot?!?
Bine, bine...mă mulțumesc cu 5 și 5...așa că, iată ce-a ieșit: